Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), cu sediul la Strasbourg, este o jurisdictie internationala care aplica Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, mai bine cunoscuta sub numele de Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).
Acest tratat, deschis exclusiv spre semnare de catre statele membre ale Consiliului Europei (47 in prezent), a fost adoptat in 1950 si a intrat in vigoare in 1953. CEDO include o lista extinsa de drepturi si garantii pe care statele parti s-au angajat sa le respecte si este aplicabila la nivel national, deoarece a fost incorporata in legislatia acestor tari.
Consiliul Europei si CEDO sunt independente de Uniunea Europeana. Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu ar trebui confundata cu Curtea de Justitie a Uniunii Europene, care se ocupa de chestiuni de drept comunitar si are sediul la Luxemburg, sau cu Curtea Internationala de Justitie, un organ judiciar al Organizatiei Natiunilor Unite cu sediul la Haga.
Pentru Amnesty International, Curtea Europeana a Drepturilor Omului este “unul dintre cele mai dezvoltate mecanisme de protectie a drepturilor omului din lume”,nu numai ca “o ultima solutie pentru multi cetateni europeni care cauta dreptatea”, ci ca o “fundatie” pentru apararea acestor drepturi “dincolo de cele 800 de milioane de persoane care traiesc in regiunea Consiliului Europei”.
Curtea Drepturilor Omului a condamnat Spania in aprilie 2014 pentru ca nu a garantat dreptul solicitantilor de azil de a contesta expulzarea lor. © Santi Palacios.
Cedo este format din mai multi judecatori pe care tarile Consiliului Europei i-au ratificat in Conventie: in prezent 47. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei ii alege dintr-o lista restransa propusa de fiecare tara membra, desi nu reprezinta statul respectiv si actioneaza in fata Curtii in mod individual si in deplina independenta. Mandatul sau, care nu poate fi reinnoit, este de noua ani.
Depunerea unei cereri la Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Numai persoanele fizice sau juridice care se considera victime directe ale unei incalcari a drepturilor si garantiilor prevazute de conventie sau de protocoalele de punere in aplicare a acesteia pot depune o cerere la CEDO. Pe de alta parte, plangerile “generale” nu pot fi formulate cu privire la o lege sau la un act considerat nedrept, nici in numele altor persoane, cu exceptia cazului in care exista calitatea de reprezentant oficial al acestora. Nu este esential sa fim cetateni ai unei tari membre a Consiliului Europei, dar este esential ca presupusa infractiune sa fi fost comisa de un stat parte.
Cererea poate fi individuala (de la o persoana, un grup de persoane sau o organizatie neguvernamentala impotriva unui stat parte) sau interstatala (dintr-o tara a Consiliului Europei impotriva alteia). Pentru acest lucru este necesar sa se apeleze la o firma de consultanta specializata in domeniu : onorarii.
Pentru a merge la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, este esential sa fi epuizat toate caile de atac in fata instantelor nationale. Cererea trebuie depusa in termen de sase luni de la ultima hotarare judecatoreasca interna si trebuie indreptata impotriva unuia sau mai multor state care au ratificat conventia, dar nu impotriva unei tari terte sau impotriva unor persoane fizice sau entitati private.
Despre tarile membre CEDO
Competenta instantei a fost recunoscuta pana in prezent de toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. La 1 noiembrie 1998, instanta a devenit o institutie cu norma intreaga, iar Comisia Europeana a Drepturilor Omului , care obisnuia sa decida cu privire la admisibilitatea cererilor, a fost abolita prin Protocolul 11.
Aderarea de noi state la Conventia Europeana a Drepturilor Omului dupa caderea Zidului Berlinului in 1989 a dus la o crestere accentuata a cererilor depuse in instanta. Eficienta instantei a fost grav amenintata de acumularea mare de cereri in curs.
In 1999, 8.400 de cereri au fost alocate pentru a fi audiate. In 2003, au fost depuse 27.200 de dosare, iar numarul in curs a crescut la aproximativ 65.000. In 2005, instanta a deschis 45.500 de dosare. In 2009, au fost alocate 57.200 de cereri, cu 119.300 in asteptare. La acea vreme, peste 90 la suta din cereri erau declarate inadmisibile, iar majoritatea cazurilor decise – in jur de 60 la suta din deciziile instantei – legate de ceea ce se numeste cauze repetitive: in cazul in care instanta a emis deja o hotarare gasi o incalcare a Conventiei europene a drepturilor omului sau in cazul in care bine stabilit jurisprudenta exista un caz similar.
Protocolul 11 a fost conceput pentru a face fata restantelor cauzelor pendinte prin stabilirea instantei si a judecatorilor sai ca institutie cu norma intreaga, prin simplificarea procedurii si reducerea duratei procedurilor. Cu toate acestea, pe masura ce volumul de munca al instantei a continuat sa creasca, statele contractante au convenit ca sunt necesare reforme suplimentare si in mai 2004, Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a adoptat Protocolul 14 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Protocolul 14 a fost elaborat cu scopul de a reduce volumul de munca al instantei si cel al Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, care supravegheaza executarea hotararilor, astfel incat instanta sa se poata concentra asupra cazurilor care ridica importante umane. probleme de drepturi.
