Cum să ai parte de sărbători ca în basme?

Cum să ai parte de sărbători ca în basme?

0 Shares
0
0
0

Atunci când spiritul sărbătorilor de iarnă te cuprinde, lista de activități pe care trebuie să le îndeplinești până în seara de Ajun prinde proporții semnificative. Fiecare detaliu trebuie să contureze cât mai bine farmecul timpului petrecut în familie și să fie în perfectă armonie cu atmosfera de vacanță mult așteptată.

Pentru a reda magia autentică a Crăciunului mult îndrăgit de toate vârstele este important ca fiecare membru să ia parte la pregătiri și totodată, să simtă că îi este luată în considerare părerea. Acesta, considerăm noi că este secretul unor sărbători presărate cu amintiri plăcute și clipe de neuitat. Iată cele mai importante momente care marchează un Crăciun ca în basme:

  1. Alegerea bradului – această etapă este una dintre cele mai importante din cadrul întregului program de pregătire. Primul pas este să găsești un importator brazi artificiali de încredere și să alegi modelul care se potrivește cel mai bine în spațiul de care dispui. Acesta poate fi clasic sau stilizat cu diverse ornamente incorporate, cu leduri sau cu vârfuri ninse.  Plasează comanda din timp, astfel încât să eviți aglomerația din preajma Ajunului și să poți avea parte de modelul dorit.
  2. Împodobirea bradului de Crăciun – unele persoane au anumite tradiții prestabilite cu privire la momentul în care trebuie împodobit bradul: fie așteptă până în seara de Ajun, când toată lumea este prezentă și poate participa, fie îl împodobesc cu câteva zile înainte pentru a se bucura de frumusețea sa mai mult timp și pentru a reda magia sărbătorilor în casele lor mai devreme. La această activitate participă fiecare, în funcție de disponibilitate și designul este ales de comun acord, în cazul în care nu se preferă improvizația.
  3. Adunarea în jurul bradului în seara de Ajun – după ce s-a împodobit cu grijă și dragoste, se dă adunarea în jurul bradului, moment în care fiecare membru sau apropiat al familiei admiră rezultatul final. Se profită de prilejul acesta să mai facă retușuri, să împărtășească din păreri, să povestească cele mai frumoase amintiri din timpul sărbătorilor și să savureze o băutură caldă și delicioasă.
  4. Desfacerea cadourilor – așezate cu mare grijă și subtilitate, cadourile urmează a fi desfăcute sub magia bradului de Crăciun care le-a vegheat de-a lungul nopții. Fiecare își caută numele și desface cu atenție cadoul primit, celebrând aceste momente cu zâmbete, râsete și îmbrățișări călduroase. Cei care doresc să imortalizeze momentul, se adună cu mic cu mare în jurul bradului și așteaptă nerăbdători semnalul.

Brazicraciun.net este alături de tine

Pentru a avea certitudinea că fiecare moment din cadrul sărbătorilor de iarnă va fi unul reușit, contactează echipa noastră atunci când ai găsit modelul de brad care ți se potrivește cel mai bine pentru a obține mai multe informații sau atunci când ai nevoie de ajutor pentru a găsi opțiunea cea mai bună.

Ofertele noastre te vor surprinde și îți vor face Crăciunul mai plăcut ca niciodată! Profită de zecile de modele, fie că ești în căutarea unui model clasic sau modern și oferă casei tale farmecul sărbătorilor de iarnă mult dorit.

0 Shares
You May Also Like