Ce este rinoplastia? Rinoplastia, cunoscuta in mod obisnuit ca o operatie a nasului, este o procedura de chirurgie plastica pentru modificarea si reconstructia nasului.
Exista doua tipuri de chirurgie plastica utilizate – chirurgia reconstructiva care restabileste forma si functiile nasului si chirurgia estetica, care schimba aspectul nasului. Chirurgia reconstructiva urmareste rezolvarea leziunilor nazale cauzate de diferite traume, inclusiv traume contondente si traumatisme penetrante si traume cauzate de leziuni explozive.
Chirurgia reconstructiva trateaza, de asemenea, defectele congenitale, problemele de respiratie si rinoplastiile primare esuate. Rinoplastia poate elimina umflatura, latimea narii, poate modifica unghiul dintre nas si gura sau poate aborda leziunile, defectele congenitale sau alte probleme care afecteaza respiratia, cum ar fi un sept nazal deviat sau o afectiune a sinusurilor.
In operatiile de rinoplastie inchisa si rinoplastie deschisa – un chirurg plastic, un medic otorinolaringolog (specialist in urechi, nas si gat) sau un chirurg oral si maxilofacial (specialist in maxilar, fata si gat), creeaza un nas functional, estetic si proportional facial, separand pielea nazala si tesuturile moi de cadrul nazal, modificandu-le dupa cum este necesar pentru forma si functie, suturand inciziile, folosind clei tisular si aplicand fie un pachet, fie un stent, sau ambele, pentru a imobiliza nasul modificat si pentru a asigura vindecarea corecta a inciziei chirurgicale.
Ce este rinoplastia? Structurile nasului
Pentru corectia chirurgicala plastica, anatomia structurala a nasului cuprinde:
- tesuturile moi nazale;
- subunitatile si segmentele estetice;
- arterele si venele de alimentare cu sange;
- sistemul limfatic nazal;
- nervii faciali si nazali;
- osul nazal;
- cartilajele nazale.
Tesuturile moi nazale
Piele nazala – La fel ca si cadrul osos si cartilajul (osseo-cartilaginos) de baza al nasului, pielea externa este impartita in treimi verticale (sectiuni anatomice); de la glabella (spatiul dintre sprancene), pana la punte si pana la varf, pentru chirurgia plastica corectiva, pielea nazala este considerata anatomic, ca:
- Sectiunea a treia superioara – pielea nasului superior este subtire, stratul de grasime subcutanat este mai gros si relativ distensibil (flexibil si mobil), dar apoi se strange, aderand strans la cadrul osseo-cartilaginos si devine pielea mai subtire a sectiunii dorsale – podul nasului.
- Sectiunea a treia mijlocie – pielea deasupra puntii nasului (sectiunea dorsala mijlocie) este cea mai subtire, cel mai putin distensibila, nazala, deoarece adera cel mai mult la cadrul de sustinere.
- A treia sectiune inferioara – pielea nasului inferior este la fel de groasa si mai putin mobila, deoarece are mai multe glande sebacee, in special la varful nazal. Stratul de grasime subcutanat este foarte subtire.
- Captuseala nazala – La vestibul, nasul uman este captusit cu o membrana mucoasa de epiteliu scuamos, un tesut pseudo-stratificat cu glande seromucoase abundente, care mentine umezeala nazala si protejeaza caile respiratorii de infectiile bacteriologice si de obiecte straine.
- Muschii nazali – Miscarile nasului uman sunt controlate de grupuri de muschi faciali si ai gatului care sunt asezate adanc in piele; sunt in patru grupe functionale care sunt interconectate de aponevroza superficiala nazala – sistemul musculoaponeurotic superficial (SMAS) – care este o foaie de tesut conjunctiv dens, fibros, colagenos care acopera si formeaza terminatiile muschilor.
Miscarile nasului sunt afectate de:
- grupul muscular ascensor – care include muschiul procerus si levator.
- grupul muschiului depresor – care include muschiul nasal alar si muschiul depresor septi nasi.
- grupul muscular compresor – care include muschiul nazal transversal.
- grupul muscular dilatator – care include muschiul naris dilatator care extinde narile; este compus din doua parti: 1) muschiul dilatator nazal anterior si 2) muschiul dilatator nazal posterior.
Ce este rinoplastia? Estetica nasului – subunitati nazale si segmente nazale
Pentru a planifica, mapa si executa corectia chirurgicala a unui defect sau deformare nazala, structura nasului extern este impartita in noua subunitati nazale estetice si sase segmente nazale estetice, care ofera chirurgului plastic masurile pentru determinarea dimensiunii, extinderea si localizarea topografica a defectului sau deformarii nazale.
Nasul chirurgical cuprinde noua subunitati nazale estetice:
- subunitate tip
- subunitate columelara
- subunitatea de baza alar dreapta
- subunitatea peretelui alar drept
- subunitatea peretelui alar stang
- subunitatea de baza alar stanga
- subunitate dorsala
- subunitatea peretelui dorsal drept
- subunitatea peretelui dorsal stang
La randul lor, cele noua subunitati nazale estetice sunt configurate ca sase segmente nazale estetice; fiecare segment cuprinde o zona nazala mai mare decat cea cuprinsa de o subunitate nazala.
Tipuri de rinoplastie – primara si secundara
In practica chirurgicala plastica, termenul de rinoplastie primara denota o procedura corectiva initiala reconstructiva, functionala sau estetica.
Termenul de rinoplastie secundara denota revizuirea unei rinoplastii esuate, o aparitie in 5-20 la suta din operatiile de rinoplastie, deci o rinoplastie de revizuire. Corectiile obisnuite la rinoplastia secundara includ remodelarea cosmetica a nasului din cauza unui deficit functional de respiratie survenit in urma unei rinoplastii supraagresive, asimetrie, nas deviat sau stramb, columela “agatata”, varf ciupit, nas decupat si multe altele.
Desi majoritatea procedurilor de revizuire a rinoplastiei sunt „abordare deschisa”, o astfel de corectie este mai complicata din punct de vedere tehnic de obicei, deoarece structurile de sprijin nazal au fost deformate sau distruse in rinoplastia primara; astfel chirurgul trebuie sa recreeze suportul nazal cu grefe de cartilaj recoltate fie din ureche (grefa de cartilaj auricular), fie din cutia toracica (grefa de cartilaj costal).
Rezultate
Rezultatele pot fi excelente daca interventia este efectuata de un practicant cu experienta. La fel ca in toate procedurile de chirurgie plastica, poate exista o anumita imprevizibilitate, iar sistemele biologice se pot vindeca in moduri diferite.
Ce este rinoplastia? Reconstructia nazala
In rinoplastia reconstructiva, defectele si deformarile cu care se confrunta chirurgul plastic si care trebuie sa restabileasca functia, forma si aspectul normal includ oasele nazale rupte si deplasate; cartilajele nazale perturbate si deplasate; un pod de nas prabusit; defect congenital, traume (contondente, penetrante, explozive), tulburari autoimune, cancer, daune intranazale cauzate de abuzul de droguri si rezultate esentiale ale rinoplastiei primare.
Rinoplastia reduce cocoasele osoase si re-aliniaza oasele nazale dupa ce acestea sunt taiate (disecate, rezecate). Atunci cand cartilajul este intrerupt, sutura pentru resuspendare (suport structural) sau utilizarea grefelor de cartilaj pentru a camufla o depresiune permit restabilirea conturului nazal normal al nasului pentru pacient.
Cand puntea nasului este prabusita, se pot utiliza grefe de coaste, cartilaje de urechi sau os cranian pentru a-i restabili integritatea anatomica si, astfel, continuitatea estetica a nasului.
Pentru marirea dorsului nazal, cartilajul autolog si grefele osoase sunt preferate protezelor de nas (artificiale), din cauza incidentei reduse a respingerii histologice si a complicatiilor medicale ce pot aparea post-operator.
Anatomie chirurgicala pentru reconstructia nazala
Nasul uman este un organ senzorial care este compus structural din trei tipuri de tesut:
1) un cadru de sprijin osteo-cartilaginos (schelet nazal)
2) o captuseala a membranei mucoase si
3) o piele externa.
Topografia anatomica a nasului uman este un amestec gratios de convexitati, curbe si depresiuni, ale caror contururi arata forma de baza a scheletului nazal.
Prin urmare, aceste caracteristici anatomice permit impartirea nasului in subunitati nazale: linia mediana, varful nasului, dorsul, triunghiurile moi, lobulii alari si peretii laterali. Din punct de vedere chirurgical, marginile subunitatilor nazale sunt locatii ideale pentru cicatrici, prin care se produce un rezultat estetic superior, un nas corectat cu culorile pielii si texturile pielii corespunzatoare.
Principiile reconstructiei rinoplastice
Principiile tehnice pentru reconstructia chirurgicala a nasului deriva din principiile operationale esentiale ale chirurgiei plastice: ca procedura si tehnica aplicata dau rezultatul functional si estetic cel mai satisfacator.
Prin urmare, reconstructia rinoplastica a unei noi subunitati nazale, cu aspect practic normal, se poate face in cateva etape procedurale, folosind tesuturi intranazale pentru a corecta defectele mucoasei; sipci de cartilaj pentru a preveni contractia si depresia tesuturilor (colaps topografic); clapete axiale ale pielii concepute din sabloane tridimensionale (3-D) derivate din subunitatile topografice ale nasului si rafinarea corectiei rezultate cu sculptarea subcutanata a osului, cartilajului si carnii.
Cu toate acestea, medicul chirurg si pacientul cu rinoplastie trebuie sa respecte faptul ca subunitatea nazala reconstruita nu este un nas propriu-zis, ci un colaj lipit de colagen – de piele de frunte, piele de obraz, mucoasa, mucoasa vestibulara, sept nazal si fragmente din cartilajul urechii.
Restaurare
In reconstructia nazala, scopul final al chirurgului plastic este recrearea umbrelor, a contururilor, a culorii pielii si a texturii pielii care definesc „nasul normal” al pacientului.
Totusi, un astfel de rezultat estetic sugereaza aplicarea unei abordari chirurgicale mai complexe, care necesita ca chirurgul sa echilibreze rinoplastia necesara a pacientului, cu idealul estetic al pacientului (imaginea corpului). In contextul reconstructiei chirurgicale a fizionomiei pacientului, „nasul normal” este sablonul tridimensional (3-D) pentru inlocuirea partii (partilor) lipsa a unui nas (subunitate nazala estetica, segment nazal estetic), pe care chirurgul le recreeaza folosind materiale ferme, maleabile, pentru modelare – cum ar fi osul, cartilajul si clapele de piele si de tesut.
In repararea unui defect nazal partial (rana), cum ar fi cel al lobulului alar (cupola de deasupra narilor), chirurgul foloseste partea nazala, opusa (contralaterala) a nasului ca model 3-D pentru a fabrica sablonul anatomic pentru recrearea subunitatii nazale deformate, prin modelarea materialului sablon maleabil direct pe anatomia nazala normala, nedeteriorata. Pentru a efectua o reconstructie nazala totala, sablonul ar putea deriva din observatiile cotidiene ale „nasului normal” si din fotografiile pacientului inainte ca acesta sa sufere leziuni nazale.
Chirurgul inlocuieste partile lipsa cu tesuturi de aceeasi calitate si cantitate; captuseala nazala cu mucoasa, cartilaj cu cartilaj, os cu os si piele cu piele care se potrivesc cel mai bine cu culoarea nativa a pielii si textura pielii subunitatii nazale deteriorate.
Pentru astfel de reparatii chirurgicale, lambourile de piele sunt preferabile grefelor de piele, deoarece lambourile de piele sunt, in general, remediul superior pentru potrivirea culorii si texturii pielii nazale, rezista mai bine contracturii tesuturilor si asigura o vascularizatie mai buna a scheletului nazal.
Mai mult, in ciuda tendintei sale notabile de cicatrizare, clapeta nazala a pielii este solutia principala pentru reconstructia nazala, datorita verosimilitatii sale mai mari.
Cea mai eficienta reconstructie nazala pentru repararea unui defect (rana) a pielii nazale este aceea de a recrea intreaga subunitate nazala; astfel, rana este marita pentru a cuprinde intreaga subunitate nazala.
Din punct de vedere tehnic, acest principiu chirurgical permite asezarea cicatricilor in zona (zonele) de tranzitie topografica intre si dintre subunitatile estetice adiacente, ceea ce evita juxtapunerea a doua tipuri diferite de piele in aceeasi subunitate estetica, unde diferentele de culoare si textura s-ar putea dovedi prea vizibile, chiar si atunci cand este reconstruit un nas cu clape de piele.
Cu toate acestea, in etapa finala a reconstructiei nazale – replicarea anatomiei „nasului normal” prin sculptura subcutanata, chirurgul are o posibilitate tehnica de a revizui cicatricile si de a le face (mai) discrete.
