Jocurile Lovecraftiene sunt cu siguranta in crestere in ultimii ani (cu un succes variat), dar melanjul din Sinking City vine cu o misiune compozitionala misterioasa si cosmica, cu o actiune clandestina dar usor de intretinut, care se ridica deasupra multor titluri ale acestui gen de horror game.
Jocul va plaseaza intr-o lume detaliata, plina de ororile fantastice si neamenajate, care se potrivesc oricarei povestiri Lovecraftiene, dar ofera o noua proiectie, revelatoare, acolo unde altii ar fi ramas pe traseele stabilite, de acum aproape un secol. Acestea fiind spuse, in timp ce dezvoltatorul Frogwares care a ales universul si Cultul lui Cthulhu, are momente incredibile in acest joc, unele elemente plictisitoare ale acestei povesti, de care din pacate ne lovim la tot pasul, pot fi la fel de terifiante.
Orasul care se scunfunda (n.red Sinking City), urmareste o tenta de refresh al genului, pentru a-l distinge de celelalte incercari cu iz lovecraftian, din lumea gaming-ului. Acolo unde deja celebrul The Call of Cthulhu din 2018, incerca sa creeze un mic spatiu pentru a-si spune povestea sa autonoma, potrivita parca fortat pentru a se incadra in lore-ul lovecraftian deja existent, Sinking City se simte ca si cum ar fi compus din 8 filme de lung metraj, toate despre universul lovecraftian al lui Cthulhu, dar cu o doza concentrata de aroma distinctiva.
Primele cinci minute introduc protagonistul, Charles Reed, domnului Robert Throgmorton, un personaj important care pare a fi jumatate maimuta, jumatate om. Aceasta este o referire profunda si directa la scurta poveste a lui Lovecraft, “Fapte cu privire la raposatul Arthur Jermyn si familia sa.” Aceasta introducere este imediat urmata de o intalnire cu Innsmouthers, care sunt practic oamenii-peste, dintr-o alta nuvela. Jocul uneste atat de multe din locurile, povestile si chiar citatele lui Lovecraft, pe care le surprinde in mod remarcabil o data cu intriga si interesul din aceste povesti, combinandu-le intr-un mod cu totul nou.
Jocul insa, nu este liber de clisee – este departe de a fi primul univers Lovecraftian care include un detectiv privat, impovarat de viziuni teribile si de lipsa de somn. Nu ne-am putut abtine sa nu-l caracterizam cat de cat pe Reed, personajul principal, dupa ce am vazut deja o gramada de incercari in diferite jocuri, de a transpune aceste mituri, cu mai mult sau mai putin succes. Putem spune ca jocul de fata vine cu o distributie mult mai diversificata (si potrivita in functie de timp) de personaje interesante;
In cele din urma, totusi, povestea misterioasa si destul de incalcita a Sinking City este convingatoare si reuseste cu succes sa combine elementele lore-ului lovecraftian, intr-un mod nou.
„ Mediile superbe ale oraselului Oakmont sporesc misterul povestii, strazile sale incetosate si inundate, amintesc de atmosfera din jocuri precum BioShock si Silent Hill.”
Acest joc horror de actiune / aventura, isi desfasoara actiunea intr-o versiune fantastica a oraselului Oakmont din Massachusetts, pe o insula fictiva – pe malul estic al acestui oras, care a suferit un val de inundatii. Locatia este o reminiscenta a celor folosite in jocuri memorabile, precum versiunea originala a BioShock si seria Silent Hill.
Strazile sale umede si incetosate, paturile grele de ploaie si locurile inundate sunt elemente concrete, care sporesc feeling-ul horror, facandu-te sa-ti doresti sa ajungi imediat, inapoi pe uscat. Asa cum te-ai putea astepta de la un joc Lovecraftian, lupta, descoperirea, monstri imaginari, au impact major asupra sanatatii fizice, dar si mentale, a personajului principal.
Acest lucru duce la unele episoade psihologice deranjante, la iluzii si psihoze. Cu toate acestea, rezidentii din Oakmont parca nu vin sa intregeasca destul, atmosfera de groaza. In timp ce orasul este realizat superb, cetatenii sai se plimba pe strazile cartierelor lor cele mai ruinate.
Exista batai si jafuri care se intampla din ce in ce mai mult pe strazi, pe masura ce povestea se desfasoara, oameni imbracati ciudat si profeti ai timpurilor apocaliptice apar, iar monstrii incep sa preia efectiv “puterea” in oras, dar majoritatea NPC-urilor arata ca si cum se indreapta spre munca sau au plecat la shopping . Este cu siguranta un moment lipsit de imersiune – atunci cand vezi un npc oprindu-se pentru a-si lustrui pantofii – in timp ce, la un bloc sau doua distanta, monstrii rasar din pamant si masinile ard, rasturnate pe caldaram.
Cu toate acestea, personajele cu care interactionati sunt interesante si bine jucate, si am fost placuti surprinsi de cat de unic si tematic este dialogul cu fiecare npc. Fiecare interactiune a avut un feeling unic si a ajutat la completarea atmosferei din Oakmont.
Din nefericire, acest lucru a aruncat o lumina puternica asupra modelelor caracterelor din joc, care parca sunt reciclate la nesfarsit (se repeta foarte mult). Este evident de fapt, ca toate persoanele de culoare cu care vorbesti in joc, au de fapt aceeasi fata, putin schimbata pe alocuri. Am descoperit ca acest lucru te distrage foarte mult, mai ales in unele dintre momentele cele mai socante, care altfel fac o treaba acceptabila, din a descrie tensiunile rasiale din epoca.
Mecanica „nebuniei”
In timp ce complotul a ramas captivant, multe dintre mecanismele Sinking City, au lasat de dorit. Combat-ul se simte greoi si aminteste de jocurile mai vechi – Resident Evil sau Silent Hill, dar cu personaje care reactioneaza la controalele tale, parca in ritmul unui melc. Dupa ce am terminat aproape fiecare adversar si am deblocat majoritatea aptitudinilor disponibile, simteam ca personajul era incompetent in situatii de lupta, in ciuda presupusului sau background militar. Nu ca ne-am fi asteptat sa avem viteza si abilitatile unui ninja, intr-un joc ca Sinking City, dar manevrarea lui Reed a fost frustrant de lenta.
Acestea fiind spuse, dificultatea implicita este destul de bine adaptata la limitarile sale si rareori am avut probleme reale datorita materialelor suficiente si articolelor furnizate. Monstrii cu care va confruntati sunt interesanti si adecvati, dar exista doar cateva tipuri diferite. Cu toate acestea, side-quest-urile optionale, au oferit cateva alternative interesante, pe care nu le veti vedea daca abordati doar firul principal al povestii din joc.
Exista, de asemenea, o absenta notabila de boss fights, pe care am resimtit-o ca una de o importanta covarsitoare, mai ales intr-un joc care este despre depasirea monstrilor epici si a zeilor din vechime. Am fi apreciat cu siguranta sa-i vedem pe unii dintre cei mai terifianti monstri ai universului lui H.P. Lovecraft, dar nu am avut ocazia.
Totusi, jocul creeaza pe alocuri o noua viziune Lovecraftiana a Orasului Scufundat, imbinata cu povestiri impresionante, medii interesante si personaje memorabile. Angajamentul developerilor, de a actualiza cu gust metodele de povestire, pastrand in acelasi timp tonul si atmosfera din nuvelele lui Lovecraft, aduce balans jocului, care, asa cum am subliniat si mai sus, are destule lacune la partea de mecanica si gameplay.
