Culturile de bumbac reprezinta unele dintre cele mai importante culturi agricole din lume. Pentru ca se gaseste din abundenta, devine astfel un produs economic, ceea ce face ca produsele din bumbac sa fie destul de ieftine. Fibrele de bumbac pot fi prelucrate intr-o mare varietate de tesaturi care sunt ulterior utilizate fie pentru confectionarea produselor de imbracaminte, fie pentru tapitarea mobilierului sau pentru diverse utilizari industriale.
Tesaturile din bumbac pot fi extrem de durabile si rezistente la abraziune. Bumbacul accepta multi coloranti, este de obicei lavabil si poate fi calcat la temperaturi relativ ridicate. Este confortabil de purtat, deoarece absoarbe si elibereaza rapid umezeala. Au fost dezvoltate diverse procese de finisare pentru a face bumbacul rezistent la pete, apa si mucegai sau pentru a-l face mai putin sifonabil. Bumbacul netesut, realizat prin contopirea sau legarea fibrelor intre ele, este util pentru fabricarea produselor de unica folosinta ca prosoape, carpe de lustruit, pungi de ceai, fete de masa, bandaje si uniforme de unica folosinta pentru spitale si alte utilizari medicale.
Fibrele de bumbac pot fi clasificate in aproximativ trei grupuri mari, pe baza lungimii discontinue (lungimea medie a fibrelor care alcatuiesc un esantion sau balot de bumbac) si a aspectului.
Primul grup include fibrele fine, lucioase, cu o lungime a fibrei variind de la aproximativ 2,5 pana la 6,5 cm (aproximativ 1 pana la 2,5 inci) si include diverse tipuri de bumbac de cea mai inalta calitate – cum ar fi bumbacul Sea Island, bumbacul egiptean si bumbacul pima. Cel mai putin abundent si cel mai dificil de cultivat, bumbacul cu fire lungi este costisitor si este utilizat in principal pentru tesaturi fine, fire si ciorapi.
Al doilea grup contine bumbacul standard de baza, cum ar fi American Upland, cu o lungime a firelor de la aproximativ 1,3 cm la 3,3 cm (0,5 la 1,3 inci).
Cel de-al treilea grup include bumbacul gros si scurt, cu o lungime cuprinsa intre 1 cm si 2,5 cm (0,5 pana la 1 inch), folosit pentru a face covoare si paturi, diverse tesaturi groase, mai mult sau mai putin ieftine, iar acesta se amesteca cu alte fibre.
O metoda de procesare traditionala a bumbacului este filarea inelara, procedura prin care masa de bumbac este supusa deschiderii si curatarii, culesului, cardarii, pieptanarii, desenului, rundarii si filarii. Balotul de bumbac este deschis, iar fibrele sale sunt greblate mecanic pentru a indeparta materiile straine (de exemplu, solul si semintele).
Un picker (masina de cules) infasoara apoi fibrele, dupa care o masina de cardat periaza fibrele libere in randuri care sunt unite ca o foaie moale sau o banda si le formeaza intr-o coarda libera, rasucita.
Pentru fire de calitate superioara, aceasta coarda este introdusa printr-o masina de pieptanat care indreapta firul in continuare si indeparteaza lungimile scurte nedorite sau taieturile. In etapa de desenare, o serie de role cu viteza variabila atenueaza si reduce snurul la fire uniforme ferme de dimensiuni utile.
Toroanele mai subtiri sunt produse prin procesul de roving (slubbing), in care santul este transformat in roving prin tragere si usor rasucite. In cele din urma, rovingul este transferat intr-un cadru de rotatie, unde este tras mai departe, rasucit pe un filar inelar si infasurat pe o bobina ca fir.
