Anestezia dentara reprezinta un mare progres in gestionarea durerii care poate aparea in timpul tratamentelor dentare. Aceasta blocheaza temporar propagarea semnalelor electrice de-a lungul nervilor pentru a elimina senzatia de durere in timp ce medicul efectueaza diverse proceduri. Afla mai jos despre anestezia dentara locala si care sunt avantajele acesteia.
Exista doua tipuri principale de anestezie dentara: anestezie locala si anestezie generala. Pentru procedurile minore, anestezia locala este, in general, potrivita. Cu toate acestea, pentru proceduri mai dificile sau pentru proceduri care trebuie efectuate rapid, anestezia generala este adesea cea mai buna optiune.
Anestezia locala afecteaza doar zona care este tratata si este administrata printr-un agent de amortire injectat in piele. Acest lucru inseamna ca, spre deosebire de anestezia generala, pacientul isi poate simti si misca in continuare membrele si poate chiar vorbi si bea.
Anestezia generala afecteaza intregul corp si se administreaza prin intermediul unei masti respiratorii si/sau a unui anestezic general. Acest lucru inseamna ca pacientul este inconstient si nu se poate misca sau vorbi.
Toti acesti factori sunt importanti deoarece, ca orice procedura medicala, anestezia dentara poate avea efecte secundare si contraindicatii. Mai jos sunt prezentate avantajele anesteziei locale.
Anestezia dentara locala este utilizata pentru tratarea bolilor gingivale sau pentru tratamentele cu coroane dentare. Acest tip de anestezic dentar opreste temporar si reversibil excitabilitatea fibrelor nervoase, inhiband durerea. In acest scop se folosesc produse care contin un anestezic, de exemplu lidocaina, care poate fi sau nu combinata cu adrenalina. Aceasta din urma are un efect vasoconstrictor, adica reduce sangerarea si impiedica substanta anestezica sa se raspandeasca in regiunile invecinate.
Anestezia de acest tip este relativ lipsita de riscuri: medicii dentisti sunt instruiti sa administreze anestezicul in anumite parti ale gurii, in functie de procedura pe care urmeaza sa o efectueze. Dupa 10-15 minute, medicul poate incepe tratamentul tintit.
Multe persoane – de exemplu, pacientii care sufera de anxietate sau copiii – se tem de injectie, iar pentru aceste cazuri se foloseste preanestezia. Aceasta presupune amortirea zonei in prealabil cu un spray anestezic, un gel anestezic sau un spray criogenic.
O alternativa la anestezia locala, care implica de obicei o injectie cu ac, este anestezia osteocentrala. Aceasta procedura este nedureroasa si rapida, cu consecinte postoperatorii minime. Dispozitivul utilizat pentru a administra anestezicul este plasat in jurul osului care inconjoara dintele, in loc de dintele in sine, ceea ce face ca procedura sa fie mai putin invaziva si mai rapida.
Anestezia locala este o procedura care poate provoca anxietate atat la copii, cat si la adulti. Dispozitivele utilizate pentru a face ca punctiile cu acul sa fie mai putin dureroase nu sunt intotdeauna suficiente pentru unii pacienti, in special pentru copiii anxiosi si necooperanti. Un sistem computerizat pentru administrarea lenta a anestezicului local, a fost dezvoltat ca o posibila solutie pentru a reduce durerea asociata cu aceasta procedura, impiedicand pacientii sa evite tratamentul stomatologic.
Daca iti doresti si tu o procedura medicala dentara, poti apela la www.new-dent.ro.
Cum sunt vazuti dintii de catre stiinta?
Incisivii rozatoarelor cresc si se uzeaza continuu prin roadere, ceea ce ajuta la mentinerea unei lungimi relativ constante. Industria castorului se datoreaza in parte acestei calificari. Multe rozatoare, cum ar fi volbii si cobai , dar nu si soarecii , precum si leporidele precum iepurii , au molari in crestere continua pe langa incisivi. De asemenea, coltii (la mamiferele cu colti) cresc aproape de-a lungul vietii.
Dintii nu sunt intotdeauna atasati de maxilar, asa cum sunt la mamifere. La multe reptile si pesti, dintii sunt atasati de palat sau de podeaua gurii, formand randuri suplimentare in interiorul celor de pe maxilare propriu-zis. Unii teleostei au chiar dinti in faringe .
Desi nu sunt dinti adevarati in sensul obisnuit, denticulii dermici ai rechinilor sunt aproape identici ca structura si sunt probabil sa aiba aceeasi origine evolutiva. Intr-adevar, dintii par sa fi evoluat pentru prima data la rechini si nu se gasesc la pestii mai primitivi fara falci – in timp ce lampreele au structuri asemanatoare dintilor pe limba, acestea sunt de fapt compuse din cheratina ., nu de dentina sau smalt si nu au nicio legatura cu dintii adevarati. Desi structurile „moderne” asemanatoare dintilor cu dentina si smalt au fost gasite in conodontii tarzii , se presupune ca acum au evoluat independent de dintii vertebratelor ulterioare.
Amfibienii vii au de obicei dinti mici, sau deloc, deoarece se hranesc de obicei doar cu alimente moi. La reptile, dintii sunt in general simpli si conici, desi exista unele variatii intre specii, in special coltii serpilor care injecteaza venin . Modelul incisivilor, caninilor, premolarilor si molarilor se gaseste numai la mamifere si, in diferite masuri, la stramosii lor evolutivi .
Numarul acestor tipuri de dinti variaza foarte mult intre specii; zoologii folosesc o formula dentara standardizata pentru a descrie modelul precis in orice grup dat.
