verificare rovinieta

Amenda rovinietă – 3 modalități prin care o poți evita

0 Shares
0
0
0

Orice șofer care conduce un autoturism în afara localităților din România se teme de amenda rovinietă, însă în cele ce urmează vom vedea trei metode legale prin intermediul cărora aceasta poate fi evitată.

În România există în acest moment peste 100 de camere CNAIR capabile să verifice dacă vehiculele care circulă pe drumurile publice au sau nu rovinietă valabilă. Acestea sunt amplasate pe toate drumurile principale din țară iar pe alocuri șoferii se pot lovi și de echipajele mobile CNAIR, amplasate în locuri în care nimeni nu s-ar aștepta vreodată, gata la orice oră să aplice o amendă rovinietă șoferilor depistați ca fiind în afara legii. Din fericire, astăzi există metode legale prin intermediul cărora sancțiunile CNAIR pot fi evitate.

Amenda rovinietă – 3 modalități prin care o poți evita

  1. Alertele pentru rovinieta care urmează să expire.

Șoferii care decid să cumpere rovinieta online prin intermediul roviniete.online, pentru o durată mai mare de 30 de zile, beneficiază  de alerte pentru momentul în care taxa de drum urmează să expire.

Astfel, cu puțin timp înainte ca acest lucru să se întâmple, clientul va fi înștiințat prin intermediul alertelor trimise prin SMS și e-Mail, evitându-se neplăcuta situație în care cineva este amendat doar pentru că a uitat că i-a expirat taxa de drum.

Este mai mult decât evident faptul că majoritatea șoferilor sunt amendați pentru că au uitat de rovinietă, nu pentru că au ieșit intenționat cu mașina în afara localităților, din moment ce rovinieta pentru o zi costă 12.44 RON.

Amenzile pentru lipsa rovinietei în cazul autoturismelor este cuprinsă între 275 și 550 RON, 275 RON dacă se achită în 15 zile de la primirea procesului verbal, în caz contrar, dacă nu se achită în cele 15 zile, amenda devine 550 RON.

  • Verificarea valabilității rovinietei online.

Astăzi există posibilitatea ca șoferii să-și verifice singuri valabilitatea rovinietei online. Portalul roviniete.online vine în sprijinul șoferilor din România cu acest serviciu de verificare rovinietă în baza numărului de înmatriculare.

Discutăm despre un serviciu gratuit, ca de altfel toate serviciile oferite de roviniete.online, menit să ajute șoferii care au cumpărat rovinieta din PECO dar între timp au pierdut chitanța și nu mai cunosc data expirării taxei de drum.

Este mult mai indicat să efectuezi simplu și rapid o verificare rovinietă online decât să ieși la risc cu mașina în afara localităților, știind că drumurile sunt împânzite de echipaje mobile CNAIR dar și de camere fixe pentru verificarea valabilității rovinietei.

Șoferii care folosesc serviciile roviniete.online se bucură întotdeauna de prețurile legale, întrucât compania care administrează portalul, respectiv Casier Total SRL este partener autorizat CNAIR pentru distribuția de roviniete la nivel național.

  • Verificarea validității procesului verbal de amendă.

Procesul verbal de amendă poate fi anulat în mai multe condiții. În primul rând conform legii nr.60/2018, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârșirii faptei.

CNAIR are 2 luni la dispoziție pentru a întocmi și comunica procesul verbal de amendă contravenientului. Dacă aceste termene nu sunt respectate, amenda poate fi foarte simplu anulată în instanță.

De asemenea, procesul verbal de amendă mai poate cădea sub incidența nulității absolute, în situația în care datele esențiale înscrise în document nu sunt cele corecte. În acest caz procesul verbal poate fi anulat foarte simplu și rapid în instanță.

Art. 17 din OG.2/2001 ne spune: „Lipsa uneia dintre mențiunile privind numele si prenumele agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, in cazul persoanei juridice, lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.”

0 Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.

I agree to these terms.

You May Also Like
Istoria papalitatii

Istoria papalitatii

Preeminenta (primatul) episcopului Romei asupra intregii Biserici Catolice, o institutie cunoscuta sub numele de “papalitate”, a avut nevoie…