Fiecare femeie s-a confruntat cel putin o data cu problema petelor galbene de pe haine cauzate de transpiratia excesiva. Cele mai afectate sunt, in general, camasile si tricourile albe sau de culoare deschisa.
Din pacate, de cele mai multe ori se intampla ca aceste pete sa nu iasa dupa spalarea hainelor in masina de spalat. Iar daca acest lucru se intampla, nu trebuie sa disperati si sa aruncati hainele la gunoi. Exista o solutie extrem de simpla la aceasta problema, care se bazeaza pe unul dintre cele mai comune alimente din bucatarie: bicarbonatul de sodiu.
Cu aceeasi problema m-am confruntat si eu o buna perioada de timp. Profesia ii cere sotului meu sa fie imbracat zilnic elegant, iar majoritatea camasilor pe care le are sunt fie albe, fie de culoare deschisa. Dupa cateva purtari, apar petele galbene care mi-au dat mari batai de cap si care m-au dus in situatia de a si arunca multe dintre camasile lui din aceasta cauza.
Disperata fiind, am incercat toate tipurile de detergenti care sa scoata petele galbene de transpiratie, insa nu au oferit rezultatele pe care mi le doream niciunul dintre ele. Iar solutia era chiar in casa mea, in bucataria mea si sub nasul meu.
Am auzit de varianta cu bicarbonatul de sodiu si am incercat-o. Nu mi-a venit sa cred ca am reusit sa scot petele atat de simplu, atat de ieftin si cu un produs atat de accesibil. Din nou mi-am demonstrat ca ne complicam viata singuri.
Cum se curata hainele cu bircarbonat de sodiu? Ei bine, lucrurile sunt foarte simple. Se amesteca patru linguri de bicarbonat de sodiu cu un sfert de ceasca de apa calduta si se formeaza o pasta. Aceasta pasta se aplica pe petele de transpiratie, se freaca putin cu o periuta de dinti pe care nu o mai folositi si se lasa aproximativ o ora sa actioneze.
Apoi, puteti sa introduceti hainele in masina de spalat, iar petele vor disparea. Este foarte important sa curatati pata in acest mod prima data cand o observati fara sa introduceti haina in masina de spalat. Daca ati facut acest lucru, petele vor iesi mai greu. Prin urmare, tot bicarbonatul de sodiu ne salveaza din toate problemele.