Fațada unei case e, sincer, ca o haină bună. O porți ani la rând, o prinzi în ploaie, o lovești din greșeală, o lași în soare, și totuși vrei să arate bine și să te țină. Doar că aici „haina” nu e ceva ce schimbi la două sezoane, ci un strat care stă între zidărie și vreme.
De aici și întrebarea ta, care pare simplă la prima vedere, dar se ramifică rapid: e mai bine să tencuiești exteriorul mecanizat sau să dai doar o mână de șpaclu, manual?
Din start merită spus pe limba lui „ce face ce”. Tencuiala exterioară este un strat cu grosime de ordinul centimetrilor, menit să uniformizeze și să protejeze. O mână de șpaclu este un strat subțire, de ordinul milimetrilor, folosit mai degrabă pentru corecții fine și pregătire înainte de finisaj.
Nu sunt două variante egale pentru aceeași etapă, deși pe șantier, din dorința de a economisi timp sau bani, se ajunge uneori să fie puse în aceeași oală.
Ce îți dă tencuiala exterioară, fără povești?
Tencuiala exterioară are un rol foarte concret: îți aduce peretele într-o formă „civilizată”. Zidăria, fie ea cărămidă sau BCA, are rosturi, pori, mici valuri, zone care absorb diferit și, uneori, o geometrie doar aproximativ dreaptă. Tencuiala vine peste toate astea și le pune într-un plan mai corect, mai uniform, mai predictibil.
Când e aplicată cum trebuie, tencuiala ține și de lovituri mărunte, din alea inevitabile. Te sprijini cu o scară, împingi o roabă prea aproape, atingi colțul cu o scândură. Nu par mari tragedii, dar pe termen lung se adună. Un strat cu masă, cu grosime, suportă mai bine decât o peliculă subțire.
Mai e și partea cu apa, care la exterior e mereu prezentă, chiar și când nu te gândești la ea. Ploaie, stropi de la soclu, perioade umede lungi, apoi soare care usucă brusc. Un strat de tencuială ales corect ajută la protecția zidului și la o uscare mai controlată, în funcție de sistemul complet pe care îl ai și de finisajul final. Nu e magie, dar e o diferență de comportament.
Și, poate cea mai practică observație, tencuiala îți pregătește fațada pentru ce urmează. Fie că vrei vopsea de exterior, fie că vrei tencuială decorativă, stratul final arată bine și rezistă când suportul nu e capricios. Dacă peretele e prea absorbanț într-o zonă și mai puțin în alta, vezi pete. Dacă e prăfos sau nisipos, apar probleme de aderență. Tencuiala, făcută corect, reduce genul ăsta de surprize.
De ce contează că e mecanizat?
Aplicarea mecanizată, pe scurt, aduce viteză și o dozare mai constantă. Pompa lucrează cu un amestec relativ uniform, iar echipa poate acoperi suprafețe mari fără să se piardă zile întregi în mici porțiuni.
La o casă parter, asta contează și la calitate, nu doar la timp. Când se lucrează compact, peretele se usucă mai uniform. Când se lucrează pe bucăți, pe săptămâni, apar diferențe de nuanță, de absorbție, uneori chiar de microfisuri fine, mai ales dacă vremea s-a schimbat între etape.
Ce înseamnă, de fapt, „o mână de șpaclu” la exterior?
Aici se ascunde, de obicei, cea mai mare confuzie. „Șpaclul” poate să însemne tinci de exterior, poate să însemne masă de șpaclu pentru termosistem, poate să însemne un material de corecție cimentic. La interior, lumea zice „glet” și știe la ce se referă. La exterior, dacă nu precizezi, fiecare înțelege altceva.
O singură mână de șpaclu, aplicată manual, are un avantaj evident: pare mai ieftin și mai rapid, cel puțin la prima vedere. Și chiar poate fi o soluție rezonabilă în două situații. Prima situație este când ai deja o tencuială bună pe exterior, sănătoasă și destul de plană, iar tu vrei doar să o „îmblânzești” înainte de vopsea sau decorativă.
A doua situație este când ai termosistem, iar discuția se poartă, de fapt, în zona stratului de armare. Dar acolo e important să fie stratul corect, nu o trecere subțire aruncată peste plăci.
Problema apare când o mână de șpaclu e tratată ca înlocuitor al tencuielii pe zidărie brută. Un strat de unu sau doi milimetri nu îți îndreaptă un perete care are valuri. Nu îți uniformizează absorbția unui BCA expus. Nu îți „leagă” rosturile ca un strat cu masă.
Și, mai ales, nu are rezervă la mișcările normale ale construcției. În zonele unde peretele lucrează, stratul subțire e primul care cedează estetic, cu fisuri fine sau cu diferențe de textură care în lumină se văd mai rău decât ți-ai imagina.
Mai e și un detaliu care merită spus direct: multe materiale folosite la interior nu sunt potrivite pentru exterior, chiar dacă „se poate” să le întinzi. Exteriorul e un mediu agresiv. Ploaie bătută de vânt, îngheț, dezgheț, încălzire rapidă la soare. Ai nevoie de produse făcute pentru asta, iar dacă cineva îți propune un glet de interior pe fațadă, e genul de economie care te prinde la iarnă sau la prima vară serioasă.
Când e mai bună tencuiala și când are sens șpaclul?
Dacă peretele este încă zidărie la vedere, fără tencuială, tencuiala exterioară rămâne varianta sănătoasă. Nu e un moft și nici un strat „de frumusețe”. E baza. Îți ordonează peretele, îți dă protecție, îți face fațada mai stabilă la timp.
Dacă peretele este deja tencuit, iar tencuiala e aderentă și întreagă, atunci o mână de șpaclu poate fi o etapă de reglaj, o corecție fină. Aici, da, poate avea sens să nu mai încarci cu încă un strat gros, dacă nu e nevoie. Dar trebuie să fii sincer cu suportul. Dacă ai goluri, zone care sună a desprins, fisuri care lucrează, atunci „șpaclul” devine un fel de machiaj peste o problemă.
Dacă ai termosistem, discuția se schimbă. Pe izolație nu aplici tencuială clasică. Acolo, stratul corect este armarea cu plasă și masă de șpaclu, apoi amorsă și tencuială decorativă sau vopsea, în funcție de sistem. Când cineva spune „o mână de șpaclu” peste polistiren, merită întrebat: este cu plasă sau fără, este în unul sau în două straturi, ce grosime reală se obține, cum se tratează colțurile și glafurile. Fix în detaliile astea se câștigă sau se pierde durabilitatea.
Despre bani, pe cifre, dar cu o precizare importantă
Sa luam exemplu o casă parter cu suprafață desfășurată de 195 mp. La parter, suprafața desfășurată e, de regulă, foarte apropiată de amprentă. Totuși, prețurile pentru exterior se calculează la metru pătrat de fațadă, adică suprafață verticală, nu la metri pătrați de casă pe plan.
Ca să transformi 195 mp într-o fațadă aproximativă, ai nevoie de perimetru și de înălțimea până la streașină. Cum nu le avem, facem o aproximație rezonabilă, ca să nu aruncăm cifre la nimereală. O casă parter de 195 mp, dacă e relativ compactă, ajunge adesea la un perimetru în zona 55-65 metri. Cu o înălțime uzuală a fațadei de aproximativ 2,7-3,2 metri, îți iese o suprafață brută undeva între 180 și 230 mp.
Mai scazi din golurile de ferestre și uși, dar în practică apar și pierderi, colțuri, retrageri, iar multe echipe calculează „la desfășurat” pe fațadă. Așa că intervalul 180-230 mp e, de obicei, o bază de calcul decentă.
Varianta 1: tencuială exterioară mecanizată
Pentru tencuiala mecanizată pe exterior, o estimare realistă, în condiții normale de acces și fără reparații complicate de suport, se învârte adesea în zona 35-55 lei/mp cu material și manoperă.
Sunt echipe care lucrează sub, sunt echipe care cer peste, mai ales dacă intră schelă, detalii multe, colțuri, profilări, sau dacă suportul e dificil.
La o suprafață de fațadă de 205 mp, intervalul 35-55 lei/mp duce la un total orientativ de 7.175-11.275 lei. Dacă ești mai aproape de 180 mp, totalul poate fi în zona 6.300-9.900 lei. Dacă ai 230 mp, poți ajunge în zona 8.050-12.650 lei.
Aici, ca să nu te trezești cu surprize, merită să ai în minte că schela, colțarele, glafurile, protecțiile la soclu și reparațiile locale nu sunt mereu incluse în „prețul pe mp” strigat la telefon. Nu e ceva necinstit, doar că mulți calculează diferit. Mai bine să fie clar din ofertă.
Varianta 2: o singură mână de șpaclu aplicată manual
Pentru o singură mână de șpaclu la exterior, cu material inclus, un interval de lucru des întâlnit ajunge pe la 25-40 lei/mp, dar repet, depinde enorm ce material e, cât de mult se încarcă peretele și pe ce suport se aplică. Pe o tencuială deja bună, consumul e mai mic. Pe un suport valurit, se ajunge repede să „mănânce” material și timp.
La 205 mp, asta înseamnă aproximativ 5.125-8.200 lei. La 180 mp, totalul poate fi 4.500-7.200 lei. La 230 mp, ajungi la 5.750-9.200 lei.
Și aici vine partea pe care o spune lumea mai rar, dar e importantă: dacă mână de șpaclu e folosită ca substitut peste zidărie brută, economia se poate evapora. Pentru că o fațadă care începe să arate fisuri fine sau denivelări în lumină nu te lasă în pace.
Ajungi la retușuri, la revopsiri, la refaceri locale, și, inevitabil, te uiți înapoi și te întrebi dacă nu era mai simplu să faci baza cum trebuie.
Finisajul final contează mai mult decât pare
Indiferent ce alegi între tencuială și șpaclu, aproape sigur vei ajunge la un finisaj final, fie vopsea de fațadă, fie tencuială decorativă. E genul de etapă care scoate în evidență suportul. Dacă suportul e uniform, finisajul stă frumos și se comportă previzibil. Dacă suportul are zone care absorb diferit sau mici valuri, finisajul le face mai vizibile, nu le ascunde.
De asta, uneori, alegerea „mai ieftină” pe stratul de bază nu rămâne mai ieftină la final. Nu mereu, nu obligatoriu, dar suficient de des cât să merite luată în calcul.
Ce aș face, în locul tău?
Dacă exteriorul este încă la zidărie, aș merge pe tencuială mecanizată. E etapa corectă și îți dă un perete sănătos pentru următorii ani.
Dacă exteriorul este deja tencuit și tencuiala e bună, aș accepta varianta cu o mână de șpaclu, dar ca reglaj, nu ca improvizație. Aș cere să fie tratate corect colțurile, să fie curățat suportul, amorsat cum trebuie și să nu se „alerge” peste etape.
Dacă ai termosistem, aș fi atent la stratul de armare, pentru că acolo se decide în mare parte dacă fațada rămâne frumoasă sau începe să se brăzdeze fin după un sezon sau două.
