In secolul XX, agricultura intensiva a crescut productivitatea. Acesta a inlocuit ingrasamintele sintetice si pesticidele pentru forta de munca, dar a provocat o poluare crescuta a apei si a implicat deseori subventii pentru ferme. In ultimii ani, a avut loc o reactie impotriva efectelor asupra mediului ale agriculturii conventionale, ceea ce a dus la miscari organice, regenerative si durabile ale agriculturii.
Una dintre fortele majore din spatele acestei miscari a fost Uniunea Europeana, care a certificat prima data alimentele ecologice in 1991 si a inceput reforma Politicii agricole comune (PAC) in 2005, pentru a elimina treptat subventiile la ferme, cunoscuta si sub denumirea de “decuplare”. Cresterea agriculturii ecologice a reinnoit cercetarea in tehnologii alternative, cum ar fi gestionarea integrata a daunatorilor, reproducerea selectiva si agricultura in mediu controlat.
Dezvoltarile tehnologice de ultima generatie includ alimente modificate genetic. Cererea de culturi de biocombustibili nealimentari, dezvoltarea unor foste terenuri agricole, cresterea costurilor de transport, schimbarile climatice, cererea crescanda a consumatorilor in China si India si cresterea populatiei, toti sunt factori care ameninta securitatea alimentara in multe parti ale lumii.
Fondul international pentru dezvoltare agricola considera ca o crestere a agriculturii micilor participanti poate face parte din solutia preocuparilor cu privire la preturile produselor alimentare si la securitatea alimentelor in general, avand in vedere experienta favorabila a Vietnamului.
Degradarea solului si bolile, cum ar fi rugina de tulpina, sunt preocupari majore la nivel mondial; aproximativ 40% din terenurile agricole din lume sunt degradate serios. Pana in 2015, productia agricola a Chinei a fost cea mai mare din lume, urmata de Uniunea Europeana, India si Statele Unite. Economistii masoara productivitatea totala a factorului agricol, prin aceasta masuratoare determinandu-se ca (de exemplu), agricultura in Statele Unite este de aproximativ 1,7 ori mai productiva decat era in 1948.
Forta de munca
In conformitate cu teoria celor trei sectoare, numarul de angajati in agricultura si alte activitati primare (precum pescuitul) poate fi mai mare de 80% in tarile cel mai putin dezvoltate si mai putin de 2% in tarile cele mai dezvoltate. De la Revolutia industriala, multe tari au facut trecerea la economiile dezvoltate, iar proportia de oameni care lucreaza in agricultura a scazut constant. In secolul al XVI-lea in Europa, de exemplu, intre 55 si 75% din populatie era angajata in agricultura; pana in secolul al XIX-lea, acest procent a scazut la 35-65%.
In aceleasi tari astazi, cifra este mai mica de 10%. La inceputul secolului XXI, aproximativ un miliard de oameni, sau peste 1/3 din forta de munca disponibila, erau angajati in agricultura. Constituie aproximativ 70% din forta de munca globala a copiilor, iar in multe tari angajeaza cel mai mare procent de femei din orice industrie. Sectorul serviciilor a depasit sectorul agricol drept cel mai mare angajator global in 2007.
Siguranta
Agricultura, in special agricultura de ferma, ramane o industrie periculoasa, iar fermierii din toata lumea se confrunta cu un risc ridicat de raniri legate de munca, boli pulmonare, pierderi de auz induse de zgomot, boli de piele, precum si anumite tipuri de cancer, strict legate de utilizarea substantelor chimice si expunerea prelungita la soare. In fermele industrializate, vatamarile implica frecvent utilizarea de masini agricole, iar o cauza comuna a ranilor agricole fatale in tarile dezvoltate este refularea tractoarelor.
Pesticidele si alte substante chimice utilizate in agricultura pot fi, de asemenea, periculoase pentru sanatatea lucratorilor, iar lucratorii expusi la pesticide pot avea boli sau pot avea copii cu defecte la nastere. Ca o industrie in care familiile isi desfasoara activitatea in mod obisnuit si traiesc la ferma insasi, familii intregi pot fi expuse riscului de rani, boli si moarte. Cauzele frecvente de rani fatale in randul tinerilor muncitori din ferma includ inecul, accidente provocate de masini si utilaje, inclusiv cu vehiculele de teren.
Organizatia Internationala a Muncii considera agricultura “una dintre cele mai periculoase dintre toate sectoarele economice”. Se estimeaza ca numarul anual de decese legate de locul de munca in randul angajatilor agricoli este de cel putin 170.000, dublu fata de rata medie a altor locuri de munca. In plus, incidentele cu deces, vatamarile si bolille legate de activitatile agricole nu sunt adesea raportate.
Organizatia a dezvoltat “Conventia privind siguranta si sanatatea in agricultura” din 2001, care acopera gama de riscuri in ocupatiile agricole, sustinand prevenirea acestor riscuri si rolul pe care ar trebui sa-l joace indivizii si organizatiile angajate in agricultura.
In Statele Unite, agricultura a fost identificata de Institutul National pentru Securitate si Sanatate in Munca ca un sector prioritar al industriei in Agenda Nationala de Cercetare Profesionala pentru a identifica si oferi strategii de interventie, pentru problemele de securitate si sanatate in munca. In Uniunea Europeana, Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca a emis instructiuni privind punerea in aplicare a directivelor privind sanatatea si siguranta in agricultura, cresterea animalelor, horticultura si silvicultura. Consiliul pentru securitate si sanatate agricola din America (ASHCA) organizeaza, de asemenea, un summit anual pentru a discuta despre siguranta.
Sisteme de cultivare a culturilor
Sistemele de recoltare variaza in functie de exploatari, in functie de resursele si constrangerile disponibile; geografia si clima fermei; politica guvernamentala; presiuni economice, sociale si politice; filozofia si cultura fermierului.
Cultivarea schimbarii (sau taierea si arderea) este un sistem in care padurile sunt arse, eliberand nutrienti pentru a sprijini cultivarea culturilor anuale si apoi perene pentru o perioada de cativa ani. Apoi, fermierul se muta intr-o noua parcela, intorcandu-se dupa mai multi ani (10-20), sa lucreze loturile afectate initial. Aceasta perioada a scaderilor este scurtata daca densitatea populatiei creste, necesitand aportul de substante nutritive (ingrasamant) si o anumita combatere manuala a daunatorilor. Cultivarea anuala este urmatoarea faza de intensitate in care nu exista nicio perioada de pastorire. Acest lucru necesita aporturi de nutrienti si controlul daunatorilor.
Industrializarea ulterioara a dus la utilizarea monoculturilor, cand o anumita cultura este plantata pe o suprafata mare. Din cauza biodiversitatii scazute, consumul de nutrienti este uniform, iar daunatorii tind sa se acumuleze, ceea ce necesita o utilizare mai mare a pesticidelor si a ingrasamintelor. Cultivarea multipla, este aceea in care mai multe culturi sunt cultivate secvential intr-un an, iar cea interculturala, atunci cand sunt cultivate mai multe culturi in acelasi timp, acestea fiind cunoscute si sub numele de policulturi.
In mediile subtropicale si aride, calendarul si intinderea agriculturii pot fi limitate de precipitatii, fie nu permit mai multe culturi anuale intr-un an, fie necesita irigare. In toate aceste medii se cultiva culturi perene (cafea, ciocolata) si se practica sisteme precum agroforestria. Categorii importante de culturi alimentare includ cereale, leguminoase, furaje, fructe si legume. Fibrele naturale includ bumbac, lana, canepa, matase si in. Culturile specifice sunt cultivate in regiuni de crestere distincte din intreaga lume. Productia este listata in milioane de tone metrice, pe baza estimarilor FAO.
