Atacuri DDoS Ce sunt și cum vă puteţi proteja site-ul împotriva acestora

Atacuri DDoS: Ce sunt și cum vă puteţi proteja site-ul împotriva acestora?

0 Shares
0
0
0

Să fii victimă unui atac DDoS nu este o treabă plăcută, ba chiar este una foarte costisitoare.

Statisticile realizate de compania de securitate Cloudflare arată că atacurile DDoS produc, în întreaga lume, pagube de 100000 $ pe oră.

Şi totuşi efectele acestora nu sunt doar de moment. Reputaţia companiei poate fi afectată pe termen lung din pricina atacurilor maliţioase. Se pot pierde timpi  valoroași pentru afacere sau chiar se pot scurge informaţii personale, lucruri extrem de sensibile, dacă luăm în calcul şi legislaţia riguroasă cu privirea la păstrarea datelor personale.

Pentru a preveni atacurile DDoS poţi lua măsuri rapide: achiziţiona instrumente de protecţie pentru server, poți apela la specialişti în securitate cibernetică. În rândurile următoare ne-am propus să dezvăluim câteva măsuri simple ce îți vor  proteja websiteul de astfel de atacuri. Înainte să vedem ce sunt atacurile DDoS şi cum afectează un web site.

Ce sunt atacurile DDoS

Atacurile DDoS (Distributed Denial of Service attack)  sunt intervenții dinafară asupra serverului. Indiferent de modul de acţiune, rezultatul este acelaşi un site inaccesibil care nu mai încarcă paginile și informația, care merge greu. Practic, aceste atacuri sunt non intruzive, adică hackerilor nu le pasă de site, nu îi interesează să pătrundă în interior.

Motivele pentru care sunt lansate aceste atacuri sunt numeroase, multe sunt realizate fără motiv, pentru distracția hackerilor, altele sunt orientate pentru a distruge imaginea companiei şi chiar pentru distrugerea totală businessului.

Cum Funcționează atacurile DDoS?

Pentru a putea preveni atacurile este important să vedem cum funcţionează acestea. Când vizitatorii doresc să acceseze pagina website-ului tău, folosesc browsere (Google Chrome) şi acestea transmit cerere de acceptare către serverul care găzduieşte site-ul.  Serverul procesează cererea şi o trimite înapoi browserului. Odată dat acceptul Google permite accesul vizitatorului pe site.

Trebuie să ţinem seamă că fiecare server are resurse limitate destinate fiecărui site. Atacurile DDoS presupun transmiterea unui număr mare de solicitări de vizite false. Serverul le blochează neputând procesa numărul mare de cereri şi se opreşte. Aşa site-ul tău trece offline şi nu mai este accesibil.

Cum previi atacurile DDoS?

Ai văzut cum funcționează atacurile DDoS, hai să vedem ce poţi face să le previi. Sunt câteva măsuri destul de simple, puțin costisitoare care te vor ajuta.

Discută cu compania de hosting, pentru a beneficia de mai multă bandă

Primul pas este de a contacta furnizorul  VPS Hosting. Poţi trece pe o variantă de server care suporta un volum mai mare de trafic sau poți solicita o mărire de banda de trafic. Trebuie să observi înainte care este varianta mai potrivită şi  convenabilă pentru afacere.

Un server mai versatil ajută la crearea unei bariere împotriva atacurilor DDoS. Poţi încerca pentru site-ul tău chiar şi varianta unui  server elastic, care este mai flexibil şi mai rezistent în faţa atacurilor DDoS.

Regândeşte infrastructura site-ului

Pentru a preveni atacurile DDOS este important să împarți informațiile către mai multe centre de hosting. Nu este recomandat să ai un singur furnizor de hosting şi un singur server.

Cu cât ai mai multe opţiuni, cu atât  mai greu va fi atacatorului să lanseze un atac asupra site-ului tău. Data center-urile multiple conferă echilibru şi ajută la distribuirea eficientă a traficului, astfel sunt reduse opțiunile de supraîncărcare şi blocare.

  • Ca strategia să fie cu adevărat eficientă, este important ca data-centre-urile să fie conectate la rețele diferite.

Distribuie serverele în funcție de statisticile geografice şi topologice. Este important să ai analize complexe cu privire la vizitatori, număr, regiune. Aceste statistici te vor ajuta să gestionezi mai bine distribuită traficului. Ia exemplu Facebook sau Amazon, portaluri  utilizate la nivelul întregii lumi. Cu siguranță îţi poți închipui că cei doi giganți sunt bombardaţi în fiecare minut de atacuri DDoS, dar rezistă!

Poate exemplul anterior nu este cel mai relevant pentru afacerea ta, așa că, hai  să privim altfel lucrurile! Dacă site-ul tău se adresează utilizatorilor din România, poţi bloca vizitatorii din Grecia, Elveţia sau Portugalia. Când afacerea ta este locală, te adresezi oamenilor din zonă, deci traficul din celelalte regiuni nu îţi va fi de folos. Îl poți bloca minimizând astfel riscul de atacuri DDoS.

Configurează hardul împotriva atacurilor DDoS

Poate încă nu ştii, dar sunt câteva setări simple care ajută când vine vorba de atacuri DDoS. De exemplu activează firewall-ul şi configurează-l să blocheze răspunsurile pentru solicitările din afara reţelei DNS. Acest lucru ajută la prevenirea   atacurilor volumetrice.

Activează funcţiile anti DDoS ale programelor de protecţie

Cu siguranţă serverul tău este protejat de programe speciale antivirus. Aceste programe au funcţii speciale de protecţie împotriva atacurilor DDoS. Dacă nu le-ai activat, a venit vremea să o faci! Doar aşa reuşeşti să creşti protecţia serverului tău.

Anumite software, precum Apache 2.2.15  vin cu module, mod_reqtimeout, ce oferă protecţie împotriva acestor tipuri de atacuri. Practic aceste funcţii încetinesc atacurile permiţând reajustarea serverului pentru a primi volum mare de trafic.

Protejează serverele DNS

Trebuie să ţii minte că persoanele rău intenţionate pot foarte uşor să îţi scoată site-ul offline prin atacarea serverului DNS. De aceea este important ca aceasta componentă să fie bine protejată.

O soluţie eficienţă este de a valorifica potențialul serverelor în cloud şi a celor elastice în cloud. Cum am menţionat în rândurile anterioare acestea sunt mai flexibile, mai plastice faţă de cele tradiţionale şi oferă mai multă protecţie împotriva atacurilor.

În final, nu trebuie să negăm că atacurile DDoS sunt neplăcute, însă nu mai sunt atât de problematice ca în urmă cu câţiva ani,  pot fi preîntâmpinate luând măsurile menţionate anterior. Indiferent de soluţia preferată este bine să îţi protejezi website-ul de astfel de intervenţii maliţioase. Vei economisi timp şi bani şi nu îţi vei pune afacerea pe pauză!

0 Shares
You May Also Like