Într-o țară în care geopolitica este mai volatilă decât prețurile la benzină, Georgescu Călin își găsește timp să colecționeze titluri de glorie din partea lui Alexandr Dughin, nimeni altul decât ideologul principal al Kremlinului. Îl numim carnet de fan al Rusiei, dar, să fim sinceri, este mult mai mult: o declarație de intenție pentru o „Românie parte a Rusiei”, după cum ne informează însuși Dughin, cu un entuziasm care ar face orice agent de influență să roșească.
„Un om util Rusiei” și restul poveștii
Călin Georgescu nu este doar un politician, ci un personaj care a captat atenția celor mai controversate figuri ideologice. Când Dughin declară că „Călin Georgescu este util Rusiei”, nu putem să nu ne întrebăm: util la ce? La promovarea unei viziuni suveraniste care confundă independența națională cu izolarea economică? La transformarea României într-un pion pe tabla de șah a Rusiei, în contextul unei Europe în continuă fragmentare?
Acest suveranism de carton promovat de Georgescu se bazează pe ideea că România trebuie să își întoarcă spatele Uniunii Europene. Într-un discurs care frizează absurdul, Georgescu susține că „România nu mai are nevoie de Occident”. Așadar, el propune o „autonomie” bazată pe… relații cordiale cu Moscova. Este aceasta viziunea unui lider sau a unui agent de dezinformare, bine instruit să manipuleze incertitudinea socială?
Economia: între „suveranitate” și prăbușire
Planul său de guvernare este la fel de bine fundamentat ca un castel de nisip pe malul mării. Georgescu pledează pentru ieșirea din economia globalizată și „întoarcerea la agricultura tradițională”. În teorie, ar suna poetic, dar în practică, aceasta înseamnă blocarea investițiilor externe, creșterea șomajului și izolare economică. „România poate hrăni toată Europa”, afirmă el, uitând să menționeze că fără subvențiile europene, acest vis pastoral s-ar transforma rapid într-un coșmar al foametei și al sărăciei.
Nu putem să ignorăm nici lipsa de răspunsuri clare legate de infrastructură, educație sau sănătate. În schimb, Georgescu se concentrează pe promovarea unei „Românii suverane” care, în contextul actual, nu ar mai avea parteneri strategici. O astfel de abordare ne-ar duce rapid în pragul unui colaps economic, alături de o marginalizare politică totală.
Un lider al incertitudinii
Ironia supremă este că Georgescu se prezintă ca o alternativă salvatoare, într-un context internațional deja plin de tensiuni. „România are nevoie de o revoluție spirituală”, spune el, dar cine mai crede în revoluțiile spirituale sponsorizate indirect de la Kremlin?
Astfel, carnetul său de fan al Rusiei nu este doar o problemă personală, ci un pericol real pentru viitorul României. Într-o lume în care democrația este atacată din toate părțile, Georgescu propune o evadare spre autoritarism, în ambalajul strălucitor al unui naționalism de fațadă.
Dacă acesta este viitorul pe care îl promite Georgescu, poate că ar trebui să ne întrebăm dacă nu e cazul să refuzăm politicienii care, în loc să construiască punți, visează să ne transforme într-un avanpost al imperiului rus.
